De ce sa alegeti serviciile noastre!


Despre noi!


*Tocmai ati gasit ceea ce va-ti dorit!

good homes

good homes

joi, 8 aprilie 2010

Iluminarea exterioară şi a grădinii

Lumina în grădină, în jurul casei, pe căile de acces şi pe alei îndeplineşte mai multe funcţii:

O iluminare efectivă a grădinii prelungeşte perioada utilă de petrecere a timpului în serile calde de vară. Cu un amplasament bine configurat al iluminării, grădina poate arăta noaptea cu totul altfel decât în timpul zilei. Chiar şi priveliştea dinspre casă asupra grădinii luminate poate crea o atmosferă plăcută în locuinţă.Pentru a produce efecte grădina nu trebuie luminată complet, ci numai anumite obiecte sau zone, cum ar fi pomi, prin iluminare cu fascicul de jos, straturi de flori, scoaterea în evidenţă a unor sculpturi, oglinzile suprafeţelor de apă, etc. Pe cât posibil terasele se luminează fără să orbească, respectiv luminile se instalează pe axele de perspectivă. Ideal este să se monteze „dimmere" (regulatoare de intensitate luminoasă) astfel încât să se poată varia de la o lumină puternică (pentru citit, de ex.) până la o lumină atenuată de atmosferă.

Pe lângă estetică („lumină pentru a privi"), iluminatul exterior îndeplineşte şi o funcţie de siguranţă („lumină pentru a vedea"). Pe lângă vederea drumurilor, aleilor, treptelor, apelor, lumina exterioară este în mare măsură un element de protecţie faţă de răufăcători.
O completare expresivă şi convenabilă a iluminatului grădinii o reprezintă ghirlandele, lampioanele, făcliile, lămpile de vânt sau cu petrol, care creează o atmosferă vie şi plăcută.

Instalarea sistemelor de iluminare exterioară

Înainte de a proiecta iluminarea exterioară şi a grădinii ţineţi seamă de următoarele indicaţii de siguranţă:

Indicaţii de siguranţă
Aveţi grijă ca instalaţiile electrice să fie executate numai de către personal calificat. Specialistul nu are voie să se abată de la următoarele instrucţiuni, chiar dacă aceste fac lucrarea mai dificilă, mai scumpă sau să dureze mei mult:

* Pentru toate lucrările la instalaţiile electrice, persoana care le execută are responsabilitatea respectării normelor de siguranţă în vigoare şi poate fi trasă la răspundere pentru daune sau vătămări. În cazul accidentelor cauzate de instalaţii electrice improvizate Societăţile de asigurare nu acordă despăgubiri.


* Nu lucraţi la aparate sau instalaţii aflate sub tensiune. Întotdeauna scoateţi-le din priză sau întrerupeţi alimentarea.


* Asiguraţi întrerupătoarele/siguranţele de tablou decuplate cu plăcuţe de avertizare pentru a evita cuplarea accidentală de către o altă persoană.


* Înainte de a începe lucrul verificaţi cu un creion de tensiune să nu existe tensiune pe conductori.


* Acordaţi o atenţie deosebită instalaţiilor electrice amplasate în exterior sau în mediu umed.


* Ţineţi seamă de ideea fundamentală că o instalaţie în funcţiune nu este automat şi o instalaţie sigură, că legăturile greşite pot deranja funcţionarea unui aparat şi pot chiar să cauzeze incendii.


Pe tema instalaţiilor electrice / elemente fundamentale găsiţi informaţii detaliate în ghidul nostru „Întrerupătoare electrice".
Dacă este posibil iluminarea exterioară şi a grădinii e bine să fie proiectată şi instalată înaintea amenajării grădinii.
Ca formulă practică pentru necesarul total de lumini în grădină consideraţi 1 Watt/m² din suprafaţa grădinii. Prea multă lumină nu creează o atmosferă plăcută, şarmul se află în trecerile de la lumină la întunecime. Aveţi grijă ca lumina să rămână în grădina dumneavoastră şi vecinii să nu fie deranjaţi.


Instalaţia în grădină se va baza pe un traseu de cablu inelar cu prize etanşe şi ramificaţii către proiectoarele fixe. Cablurile se vor îngropa la adâncime de 60 cm, ferite de cazmaua grădinarului. În grădinile vechi copacii mari vor fi ocoliţi pe departe, pentru a evita rănirea rădăcinilor.

Pentru fascicule folosiţi lămpi cu incandescenţă cu oglinzi interioare (spoturi), a căror lumină caldă este cea mai potrivită pentru evidenţierea culorilor plantelor. Aceste spoturi se pot amplasa până la 10 m distanţă de obiect.

Lămpile pe ţăruşi sunt de multe ori preferate corpurilor fixe deoarece conferă flexibilitate, permiţând experimente şi adaptarea la modificări.

Spoturile pot fi montate şi în pomi sau pereţii casei, estompând în acest fel contururile frunzelor şi crengilor.

Punctele de lumină, date de proiectoare mici îngropate, pot marca linii sau diferite forme. Lămpile pe stâlp se amplasează lângă scări, trepte, praguri şi drumuri.


Sunt deosebit de uşor de instalat sistemele de iluminare de tensiune scăzută (24 Volţi). Curentul de reţea este modificat de un transformator în curent de tensiune mică, nepericulos dacă circuitul se închide printr-o eroare, infiltrare de apă sau rupere.
Comanda luminilor exterioare şi din grădină se poate face separat, printr-un întrerupător cu temporizator sau un întrerupător sensibil la luminozitatea exterioară.


Lumini solare

Luminile solare se înfig simplu în pământ. Nu este necesar nici un cablaj. Important este ca acest tip de corp de iluminat să fie astfel instalat încât să primească cât mai multă lumină cu putinţă în timpul zilei. Celulele solare vor fi orientate spre sud. Sistemele separate (celule solare şi corpuri de iluminat) au avantajul că puteţi alege locul unde să le instalaţi, corpurile de iluminat putând fi amplasate şi în locuri umbroase. Pentru a funcţiona la capacitate întreagă, celulele solare trebuie să acumuleze energie prin expunere la lumina zilei mai multe ore.


Lumini cu senzori

Lămpile cu senzori înregistrează atât ziua cât şi noaptea schimbările bruşte de temperatură (oameni, maşini, etc.) în domeniul reglat. Printr-un întrerupător integrat activat la întunecare, lumina se aprinde la receptarea unei mişcări în întuneric. Senzorii cu infraroşu sunt sensibili la mişcare dacă sunt montaţi la o înălţime maximă de 2 m. Pe lângă economia de energie, acest sistem mai prezintă avantajul de a putea fi folosit în zone unde este necesară o iluminare puternică din motive de siguranţă.

Luminile cu senzori au o acoperire unghiulară de 360º datorită sistemului de lentile multiple. Prin înclinarea lentilelor înainte şi înapoi domeniul acoperit poate fi modificat între 1 şi 12 m.

Lumini cu radar

La fel ca şi uşile care se deschid singure la apropiere, luminile pot fi şi ele comandate prin radar.

În timp ce senzorii pasivi la infraroşu reacţionează la radiaţia emisă de corpurile în mişcare, senzorii radar sunt sensibili numai la mişcare. Ascuns în interiorul lămpii, senzorul cu radar trimite unde electromagnetice. Acestea sunt reflectate de obiectele din vecinătate, care creează o imagine de ecou. Elementele în mişcare (de ex. persoane sau uşi) modifică imaginea ecoului, ceea ce conduce la aprinderea luminilor.

Lampa cu senzori radar are un domeniu de generare de 360º cu un unghi de deschidere de 180º. Raza de acţiune poate fi reglată între 2 şi 6 m.

Cu funcţii precum temporizarea şi activarea la întunecare durata de iluminare şi domeniul de sensibilitate al senzorului poate fi reglat individual.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu